15/06/2026
Astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas pe drumul său european: am deschis negocierile pe primul grup de capitole, „Valori fundamentale”.
Aceste capitole ale legislației europene sunt despre lucrurile care contează cel mai mult pentru oameni: o justiție corectă, instituții care lucrează în interesul cetățenilor, combaterea corupției, respectarea drepturilor fundamentale și un stat care oferă șanse egale pentru toți.
Am ajuns aici datorită muncii pe care am depus-o împreună și efortului oamenilor care cred în viitorul european al Republicii Moldova. Țara noastră avansează, iar drumul care a mai rămas cere în continuare perseverență. Dar astăzi avem un motiv în plus să fim încrezători: aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova nu mai este un obiectiv îndepărtat, ci o realitate pe care deja o construim.
15/06/2026
Împreună cu Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, am lansat platforma „e-Zilier”, o soluție care simplifică evidența muncii zilierilor, reduce birocrația și oferă mai multă transparență și protecție socială pentru mii de oameni care muncesc sezonier în Republica Moldova.
Până acum, evidența zilierilor se realiza prin registre pe suport de hârtie. Pentru beneficiarii de lucrări, digitalizarea înseamnă mai puțină birocrație, mai puține documente și mai puține sarcini administrative.
Dar mai mult ca atât, vreau să subliniez beneficiile pentru zilieri: pentru prima dată, fiecare zi de muncă declarată va avea o confirmare oficială. Fiecare voucher digital va reprezenta dovada activității prestate și a remunerației primite. Fiecare zi declarată va contribui la evidența stagiului de cotizare. Iar acest lucru înseamnă acces la drepturi sociale și la pensie.
Pe pagina Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova veți putea descoperi și o instrucțiune video detaliată despre cm poate fi accesată platforma și cm aceasta funcționează.
11/06/2026
𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐚𝐥ă𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐮𝐧𝐝𝐚ț𝐢𝐢
🤝 Asistenții sociali comunitari, împreună cu partenerii noștri de la Societatea de Cruce Roșie Moldova și autoritățile publice locale, continuă să ofere sprijin familiilor afectate de inundațiile din ultimele săptămâni.
🏠 Încă din primele zile după producerea inundațiilor, asistenții sociali s-au mobilizat în teren, au efectuat vizite la domiciliu, au evaluat situația din comunități și au acordat suport persoanelor care nu s-au putut deplasa, asigurând direcționarea ajutorului către cei mai afectați.
📦 Până în prezent, 176 de familii au beneficiat de ajutor umanitar, cu sprijinul Societatea de Cruce Roșie Moldova, sub formă de pături, lenjerii de pat, seturi de veselă și bucătărie, precum și alte produse de primă necesitate. În perioada următoare, urmează ca acest ajutor să ajungă la încă 154 de familii.
🫂 Rămânem alături de fiecare familie afectată și continuăm să identificăm resurse suplimentare pentru le ajuta
09/06/2026
🇲🇩🇺🇳 Am avut o întrevedere cu Directorul General al Organizației Internaționale a Muncii, Gilbert F. Houngbo.
Am discutat despre sprijinul OIM pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, continuarea asistenței și expertizei oferite în domeniul muncii, inclusiv în consolidarea securității și sănătății în muncă.
Am abordat, de asemenea, importanța dialogului social și am prezentat progresele înregistrate de Republica Moldova în domeniul muncii și protecției sociale.
Directorul General al OIM a salutat aderarea Republicii Moldova la Grupul de Coordonare al Coaliției Globale pentru Justiție Socială și a reconfirmat sprijinul organizației pentru eforturile noastre de reformă.