29/04/2021
Cristian Diaconescu : PMP, parte din soluțiile societății românești
PMP a decretat mobilizare totală în partid și se pregătește intens pentru noile provocări politice. Odată cu alegerea noii conduceri, toate structurile formațiunii s-au pus în mișcare și funcționează la capacitate maximă. PMP s-a declarat în opoziție totală față de actuala putere, dar și față de forțele de stânga sau extremiste din Parlament.
”Partidul Mișcarea Populară este o formațiune națională, de dreapta, care militează pentru promovarea valorilor românești, într-o societate democratică, membră a UE și integrată în structurile euro-atlantice”, susține domnul Diaconescu.
În același timp, domnul Cristian Diaconescu a declarat că ”partidul nostru este deschis la un dialog sincer cu toate formațiunile politice pentru gestionarea treburilor țării în aceste vremuri complicate. Specialiștii PMP lucrează la foc continuu cu autoritățile locale și centrale pentru combaterea pandemiei și vin cu soluții concrete pentru depășirea crizei economice. În același timp, primarii, consilierii județeni și locali ai PMP din toată țara sunt conectați continuu la problemele țării și contribuie activ la îmbunătățirea vieții de zi cu zi, a românilor”
”PMP este un partid adânc înfipt în realitățile românești și vine cu o mare experiență politică și cu numeroase răspunsuri, de-a lungul anilor, la nevoile societății românești. Partidul nostru este parte din soluțiile la permanentele transformări din zilele noastre. De aceea suntem cu arma la picior pentru fiecare provocare”, a mai spus președintele PMP.
13/01/2021
”Școala online” lasă urme atât de adânci, cm nici nu ne dăm seama. Faptul că peste 200.000 de copii nu au avut acces la internet, iar aproape 300.000 nu au avut echipamentele necesare arată că am eșuat ca societate în fața copiilor și dascălilor. Acestea nu sunt cifre, sunt drame. Avem sute de mii de copii care nu au avut acces la educație, dar cine poate oare să ne spună câte sute de mii au avut acces precar la educație - de pe telefon sau de pe telefonul împărțit cu un frate?! Vina nu trebuie căutată doar în curtea ultimului an, ci în anii care au trecut peste sistemul nostru de educație - subfinanțat, coordonat uneori de anallfabeți funcțional pe post de miniștri, furat, politizat excesiv. Un sistem de învățământ incapabil să-și ajute elevii și dascălii într-un moment de criză uriașă, incapabil să se adapteze la o criză așa cm alte state au reușit rapid.
Singura soluție să oprim răul deja uriaș a fost și rămâne redeschiderea școlilor.
✍- , secretar gen.adj.
13/01/2021
, secretar gen.adj. :
Discuțiile despre pensiile speciale au devenit ca rezoluțiile de An Nou. Înțeleg că dna Turcan, noul ministru al Muncii, a descoperit care e cea mai mare pensie din România și, da, e o pensie specială de 78.000 lei (numai 5.000 lei reprezintă contributivitate).
Dar știam asta de acum un an, tot prin ianuarie! Sau de mulți ani. E vorba despre un fost director de penitenciar. Problema e cm reparăm această nedreptate revoltătoare din sistemul de pensii. Ține de sănătatea societății noastre.
E atât de multă ipocrizie în jurul pensiilor speciale! Atât de mulți miniștri, parlamentari, politicieni în general fascinați de cuantumul lor, dar nu are nimeni curaj să le elimine. A sărit toată lumea pe CCR, care are enorm de multe păcate, dar ticăloșia, ipocrizia legată de pensiile speciale e la parlamentari. Să nu subestimați capacitatea parlamentarilor de a produce legi neconstituționale când au de apărat privilegii. Când trimiți la CCR legi care sunt neconstituționale, cam ce așteptări ai de la cei care au pensii speciale și trebuie să judece legi neconstituționale despre pensiile lor speciale?!
Dacă există voință, trebuie urmați pentru început 2 pași, dar cu legi CONSTITUȚIONALE:
(1) Trebuie impozitată partea necontributivă a pensiilor speciale în plată pentru fiecare prag, fără a se lăsa niciun leu din partea necontributivă neimpozitat;
(2) Eliminate toate pensiile speciale care urmează să intre în plată - abrogarea articolelor din legi.
Dar nici măcar pe ale lor, pe ale parlamentarilor, nu le-au eliminat, deși unele partide porniseră în campanie un fel de taifun al demisiilor fără valoare pentru a renunța la pensiile speciale. Adevărul e că pensiile speciale sunt tot acolo. Și mănâncă banii românilor.
PMP și-a făcut datoria în Parlamentul României. Am avut în Parlament cel mai dur proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale. Pentru noi doar cei care au pus Țara mai presus decât viața lor merită pensii speciale. Pentru restul pensiilor trebuie reglementat, urmărind principiul contributivității. Cu respect pentru muncă. Cu respect pentru fiecare categorie profesională.