Bogdan Ivan

Bogdan Ivan

Share

Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Bogdan Ivan, Government Official, 1000 Independence Ave SW, Washington D.C., DC.

06/22/2026

35 de voturi pentru, o abținere și 15 voturi împotrivă.

Mulțumesc pentru încrederea acordată astăzi în comisiile parlamentare pentru energie, politică economică, industrie și servicii, economie, turism și antreprenoriat. Este un vot care mă responsabilizează și mă obligă să continui, în cazul în care votul final va confirma acest mandat, proiectele esențiale pentru securitatea energetică și dezvoltarea României.

În perioada următoare, prioritățile mele sunt următoarele:
1. Reducerea prețului la energia electrică și gaze naturale
2. ⁠Neptun Deep
3. Dezvoltarea capacităților de stocare a energiei
4. Atragerea și implementarea integrală a fondurilor disponibile prin PNRR
5. Debirocratizarea în implementarea investițiilor

Avem multe de recuperat. Tocmai de aceea, dialogul meu va rămâne deschis cu toți cei care pot contribui, indiferent de culoarea politică: în comisii parlamentare, în universități și în mediul privat. Prioritatea este să lucrăm mai coerent și să ducem proiectele până la capăt, pentru ca românii să plătească energia electrică la un preț sub media Uniunii Europene, iar România să devină independentă economic. Asta este viziunea mea și a Partidului Social Democrat!

06/16/2026

De la începutul mandatului, am tratat Termocentrala Mintia ca pe un proiect prioritar pentru securitatea energetică a României. O centrală ce poate produce până la 1700 MWh. Am adus la aceeași masă companiile și instituțiile relevante și am cerut raportări săptămânale privind stadiul proiectului, pentru ca etapele tehnice și administrative să fie urmărite constant.

Mă bucur că, în sfârșit, vedem un rezultat concret al acestui efort: Mintia a început testele cu instalațiile puse sub tensiune pentru prima turbină pe gaz.

Această etapă face trecerea de la verificările și probele „la rece”, realizate fără alimentare completă și fără regim real de funcționare, la testele cu instalațiile energizate. În această fază sunt verificate sistemele electrice, de comandă, protecție, automatizare și instalațiile auxiliare.

Probele sunt estimate să dureze aproximativ o lună. După finalizarea lor, urmează testele sistemelor de gaz și pregătirea pentru First Fire, etapa care marchează prima aprindere a turbinei pe gaz.

A doua turbină pe gaz va parcurge același proces tehnic, apoi va fi integrată turbina cu abur, componenta care completează centrala în regim de ciclu combinat gaz-abur.

Nu putem construi securitatea energetică a României doar prin declarații, ci prin capacități noi de producție, iar Mintia este astăzi cu un pas mai aproape de momentul în care va livra energie în Sistemul Energetic Național.

Photos from Bogdan Ivan's post 06/14/2026

🌊 Start nou sezon la Băile F**a!

Am fost alături de primarul Nicolae Moldovan, de Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și de Senatorul Cristian Nicula la deschiderea oficială a sezonului estival la una dintre cele mai vizitate destinații turistice din Transilvania.

Investițiile continuă, complexul se dezvoltă, iar Bistrița-Năsăud are din ce în ce mai multe motive să atragă turiști din toată țara.

Felicitări domnului primar Nicolae Moldovan, pentru modul în care a construit de la zero o stațiune turistică ce atrage în fiecare an 200.000 de turiști, de 20 de ori mai mulți vizitatori decât locuitori ai orașului!

Sezon plin cu soare ☀️

Photos from Bogdan Ivan's post 06/14/2026

Împreună cu colegul meu Daniel Suciu, am avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie în comuna Rodna, oficiată de părintele protopop Ovidiu Sermeșan. M-am bucurat să fiu alături de primarul Tinu Grapini și de oamenii minunați ai acestei comunități. Rodna este o comună cu oameni harnici și gospodari, care își păstrează cu mândrie tradițiile.

Felicitări părintelui Florin care se întoarce acasă, la Rodna, mult har, sănătate și binecuvântări în slujirea credincioșilor!
Totodată îi doresc părintelui Nechita Lazăr, cu ocazia pensionării, multă sănătate, liniște sufletească, bucurii alături de cei dragi și o viață lungă și binecuvântată!

Mulțumesc rodnenilor și domnului primar pentru primirea călduroasă și ospitalitate.

Dumnezeu să binecuvânteze Rodna, județul Bistrița Năsăud și pe toți cei care contribuie, prin muncă și implicare, la dezvoltarea acestui loc frumos!

Photos from Bogdan Ivan's post 06/12/2026

Am spus-o mereu, inspirat de un vechi proverb: dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dar dacă vrei să ajungi departe, mergi în echipă!

Astăzi, social-democrații din Bistrița-Năsăud și-au ales noua echipă de conducere a organizației județene.

Ca președinte ales al PSD Bistrița-Năsăud, primesc această încredere cu onoare, dar mai ales cu responsabilitate. Și sunt convins că vorbesc în numele tuturor colegilor aleși atunci când spun că următorii 4 ani trebuie să fie despre muncă, unitate, seriozitate și rezultate pentru oameni.

Nu pornim de la zero.
Pornim de la o temelie solidă, construită cu determinare, cu suflet și cu rezultate concrete de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, omul care a demonstrat că administrația înseamnă proiecte duse până la capăt, comunități dezvoltate și respect pentru fiecare localitate din județ.

Pornim cu primari puternici, cu oameni respectați în comunitățile lor, cu colegi care au câștigat încrederea cetățenilor prin fapte, nu prin vorbe.
Și pornim cu o echipă care știe că politica adevărată nu se face pentru funcții, ci pentru oameni.

În ultimii ani, am avut șansa și responsabilitatea de a demonstra că, atunci când ai viziune, determinare și echipă, România poate atrage investiții majore.

În 10 luni de mandat la Ministerul Energiei, am adus peste 3,5 miliarde de euro pentru investiții strategice în energie nucleară, infrastructură de gaze naturale, producție și transport de energie. Investiții care înseamnă securitate energetică, locuri de muncă și o economie românească mai puternică.

La Ministerul Economiei, am pus la punct proiectul Black Sea AI Gigafactory, fabrica viitorului, în valoare de peste 5 miliarde de euro, un proiect strategic care poate pune România pe harta marilor investiții europene în inteligență artificială și tehnologii de vârf.

La Ministerul Digitalizării, am atras 5,4 miliarde de euro fonduri europene pentru ca românii să treacă de la statul la cozi și pe telefon, la Statul Român pe telefon: servicii publice digitale, mai simple, mai rapide și mai aproape de oameni.

Aceste rezultate nu sunt ale unui singur om. Sunt rezultatele unor echipe, ale oamenilor care cred că România poate mai mult. Sunt lucrurile bune lăsate în urma lor de cei care nu se sperie de proiecte mari și nu renunță atunci când apar obstacole.

Asta vreau să construim și în PSD Bistrița-Năsăud: o echipă puternică, unită, conectată la fiecare comunitate și capabilă să ducă județul mai departe.

Avem primari buni. Avem administrații performante. Avem oameni tineri, profesioniști, oameni cu experiență, femei și bărbați care știu ce înseamnă munca, respectul și responsabilitatea.

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru încredere, pentru implicare și pentru energia cu care mergem mai departe!
Urmează 4 ani de muncă, de construcție și de rezultate.

Le mulțumesc și colegilor din conducerea PSD și din filialele vecine care ne-au fost astăzi alături: vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu - PSD Alba, Vasile Dîncu - PSD Cluj, Bogdan Trif - PSD Sibiu, Gabriel Zetea - PSD Maramureș, Aurel Mohan - PSD Bihor, Mircea Govor - PSD Satu Mare și Ionel Ciunt - PSD Sălaj. Prezența lor arată forța unei echipe unite, care știe să construiască împreună, dincolo de granițele județului nostru.

Împreună, pentru Bistrița-Năsăud!
Împreună, pentru oameni!

Photos from Bogdan Ivan's post 06/07/2026

În Transilvania, Liturghia e Sfântă! Astăzi, m-am rugat alături de oamenii buni din Runcu Salvei, la Resfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

M-am bucurat să îl revăd și pe domnul Profesor Vasile Sebastian Dâncu, fiu al satului Runcu Salvei. Omul care a păstrat legătura cu locul nașterii sale și nu a uitat niciodată unde îi sunt rădăcinile.

Felicit comunitatea minunată din Runc, primarul Daniel Pop și pe părintele paroh Dan Constantin Cucul pentru comunitatea minunată pe care o conduc.

Photos from Bogdan Ivan's post 06/06/2026

Fiecare sfârșit este un nou început! Astăzi multe robe au fost purtate cu emoții!

Vreau să îi felicit pe absolvenții Facultății de Drept, ai Universității Ecologice și ai Școlii Postliceale Sanitare Carol Davila pentru finalizarea acestei etape.

Vă doresc mult succes în carieră!

Photos from Bogdan Ivan's post 06/05/2026

Felicitări noilor lideri ai tinerilor social-democrați din județul nostru!

Astăzi, la alegerile TSD Bistrița, Liga Studenților Social-Democrați Bistrița-Năsăud și Liga Elevilor Social-Democrați Bistrița-Năsăud, tinerii implicați au arătat încă o dată că au curajul și dorința de a face mai bine pentru mai mulți.

Avem nevoie de tineri care nu stau deoparte, care vin cu idei inovatoare, care pun întrebări, care muncesc și care înțeleg că politica trebuie să fie, înainte de toate, despre soluții pentru oameni!

Îi felicit pe Paul Iorga, noul președinte TSD Bistrița, pe Alexandru Negru, noul președinte LSSD Bistrița-Năsăud, și pe Raul Mureșan, noul președinte LESD Bistrița-Năsăud!

Sunt convins că, împreună cu toți colegii și prietenii lor, vor face o echipă remarcabilă, care va reprezenta tinerii din județul nostru.

Mult succes, dragii mei! Bistrița-Năsăud are nevoie de energia voastră!

06/05/2026

Vești bune de la Bruxelles pentru energia României.

Comisia Europeană a propus ca statele membre să poată investi mai mult în energie, fără ca aceste cheltuieli să pună presiune pe bugetul național. Pe scurt: mai mult spațiu financiar pentru investiții în energie, în următorii 3 ani.

Pentru România, asta înseamnă beneficii concrete: rețele mai eficiente și mai bine conectate regional, mai puține riscuri de întreruperi în furnizare, mai multă energie produsă aici, acasă, și pași serioși pentru reducerea dependenței de combustibilii fosili din import.

E important să subliniez evoluția pe care țara noastră a avut-o. În 1989, România avea o economie industrială energofagă, bazată pe lignit și păcură. Mirajul “trecutului glorios” e puternic, însă realitatea este că aveam fabrici care poluau mult și produceau puțină valoare.

Astăzi, România este unul dintre cele mai puternice exemple de „absolute decoupling” din lume: economia a crescut exponențial, în timp ce emisiile au scăzut substanțial.

Raportul PIB/emisii este acum de aproape 40 de ori mai bun decât în 1989. Numai în ultimii 17 ani, intensitatea carbonului din energie s-a redus cu peste 50%. Energia solară – obligatoriu cuplată cu baterii – poate deveni cea mai ieftină sursă de electricitate, în timp ce energia nucleară, hidrocentralele și centralele pe gaz asigură baza stabilă de producție a energiei.

Prin noul cadru European de investiții, facturile fiecărei familii vor putea scădea, iar competitivitatea firmelor românești va crește.
România trebuie să folosească această oportunitate la maximum!

Photos from Bogdan Ivan's post 06/01/2026

Am mers la Zilele comunei Căianu Mic, alături de primarul Paul Știr, pe care îl felicit pentru energia cu care duce mai departe proiectele importante într-o comunitate care știe să rămână unită, demnă și mândră de rădăcinile ei.

M-am bucurat să revăd oameni buni: familiile care se întorc acasă, copiii care cresc în spiritul locului, seniorii care duc mai departe tradițiile.

Sfânta Treime să vă aducă pace, lumină și întărire în suflete!

Want your business to be the top-listed Government Service in Washington D.C.?

Click here to claim your Sponsored Listing.

Location

Website

Address


1000 Independence Ave SW
Washington D.C., DC
20585